Conducerea CE Oltenia consideră că nu poate fi trasă la răspundere actuala echipă aflată în fruntea companiei pentru ceea ce se întâmplă pe piaţa de energie. Şeful companiei, Laurenţiu Ciurel, a explicat ieri situaţia actuală din companie plecând de la anul trecut, când, în ciuda condiţiilor vitrege prin care a trecut, compania a reuşit să înregistreze un profit din exploatare de 10-12 milioane de euro. De altfel, administraţia pare a fi mulţumită de faptul că s-a reuşit a se ieşi la liman, în condiţiile în care compania trebuie să facă provizioane, iar cărbunele livrat uzinelor de termoficare din ţară nu s-a plătit nici până acum. Întrebat cum comentează declaraţiile făcute de Ministrul Energiei cu privire la neîndeplinirea ţintelor, Ciurel a precizat că: „am văzut şi eu declaraţia domnului Ministru, există ţinte de genul acesta, între 25 şi 50%, însă acum depinde. De exemplu, pentru dioxid de carbon ţinta este de 40%, dar încă nu s-a terminat perioada, este până la 30 aprilie, de aceea şi legiuitorul a lăsat un termen mai lung. Este ţinta vânzării de energie cu 180 de lei, dar funcţionăm pe o piaţă când preţul acesta a devenit istorie mai demult, de un an de zile, acum se vinde cu 160 lei peste tot. Sunt explicaţii ce se pot da şi funcţionăm pe o piaţă care are regulile ei”. De altfel, în declaraţiile date, Ciurel a explicat şi faptul că permanent i s-a cerut să livreze cărbune la CET Timişoara, Govora sau la RAAN pe motiv că oamenii nu pot fi lăsaţi fără căldură.