spot_img
Altele
    AcasăEconomicUrmează o lună grea pentru CEO

    Urmează o lună grea pentru CEO

    Complexul Energetic Oltenia trece printr-o perioadă din ce în ce mai grea, urmare a livrărilor scăzute de energie. Ieri, compania a livrat în Sistemul Energetic Naţional aproximativ 1500 MWh, şeful Diviziei Energetice, Aurel Medinţu, anunţând încă de pe acum că luna mai se anunţă şi mai dificilă.

    Deşi livrează în sistemul energetic naţional aproximativ 1500 MWh, la cei 1600 MWh produşi, directorul general din cadrul Diviziei Energetice, Aurel Medinţu cataloghează perioada ca fiind una dificilă. Ieri, CE Oltenia a funcţionat cu cinci grupuri energetice mari, un al şaselea fiind notificat pe Piaţa de Echilibrare. Pentru conducerea CEO, luna viitoare se anunţă încă de pe acum ca fiind una grea, contractele încheiate fiind mai mici ca putere medie orară decât cele existente pe această lună. „Am funcţionat ieri cu cinci grupuri mari şi cu un grup la Craiova 2. Un grup din Turceni este oprit pe Piaţa de Echilibrare, el este notificat, dar este oprit fiind situaţia actuală în care bate vântul”, a explicat Medinţu. Pentru CE Oltenia, următoarea perioadă se anunţă a fi una grea, în condiţiile în care luna mai se previzionează ca fiind critică. „Urmează o perioadă grea pentru că în aprilie am intrat având contracte încheiate la o putere medie orară de 1000-1100 MW. Până acum sunt contracte încheiate cu o putere mult mai mică, iar piaţa va fi cu preponderenţă pe PZU, cu preţuri foarte fluctuante”, a mai explicat şeful Diviziei Energetice. Tot în această perioadă, până la sfârşitul lunii aprilie, colosul energetic trebuie să mai achiziţioneze încă 2,4 milioane certificate de CO2, aferente anului 2014, în caz contrar statul român riscând sancţiuni din partea UE.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: