spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăEconomicVizită importantă la CE Oltenia

    Vizită importantă la CE Oltenia

    Săptămâna viitoare, reprezentanţii companiei chineze interesate de realizarea grupului energetic de minim 600MWh, vor veni în Gorj pentru a continua discuţiile pe marginea stabilirii locaţiei de realizare a noii entităţi energetice. Conform informaţiilor obţinute, aceste discuţii vor duce la finalizarea studiului de fezabilitate, cu atât mai mult cu cât din delegaţie va face parte şi proiectantul grupului energetic.

    Cu o anumită întârziere, săptamâna viitoare, Termocentrala Rovinari va fi gazda vizitei pe care reprezentanţii companiei chineze interesate de construcţia grupului energetic o vor face. Cu un studiu de prefezabilitate terminat, specialiştii chinezi sunt interesaţi de culegerea unor date prin care să se ajungă la finalizarea studiului de fezabilitate. De altfel, din delegaţie va face parte şi proiectantul investiţiei, acesta urmând să culeagă date cu privire la viitoarea locaţie a grupului energetic, în locul sediului administrativ sau în spatele termocentralei. În aceste zile, specialiştii CE Oltenia se vor întâlni pentru a stabili priorităţile pe acest proiect, încât la întâlnirea cu delegaţia chineză să existe o voce unică cu privire la poziţia CE Oltenia şi a specialiştilor din Ministerul Energiei. Surse din sistem au precizat că după ce face redocumentarea la Termocentrala Rovinari, delegaţia va purta discuţii cu Ministerul Energiei la Bucureşti. Dacă s-ar respecta graficele actuale, şi în toamnă ar începe construcţia la noul grup energetic, acest lucru nu ar însemna decât că s-ar înfiinţa sute de locuri de muncă până în 2017, când este preconizată a fi finalizată investiţia. Odată dat în funcţiune, grupul energetic de minim 600MW h de la Rovinari va însemna crearea a aproximativ 1500 de locuri de muncă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: