AcasăEducatie185 de gorjeni cu merite deosebite vor fi premiați în cadrul „Galei...

185 de gorjeni cu merite deosebite vor fi premiați în cadrul „Galei Tinerilor“

185 de gojeni cu rezultate deosebite din județul Gorj vor fi premiați în cadrul Galei Tinerilor, eveniment ajuns la ediția cu numărul VII, organizat de Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, în parteneriat cu Liga Studenților. Evenimentul va avea loc în data de 27 noiembrie 2025, începând cu ora 12:00, la sediul Universității din strada Tineretului.

Evenimente dedicate cercetării și inovării în inginerie

Tot în data de 27 noiembrie 2025, Facultatea de Inginerie a UCB organizează două manifestări științifice dedicate studenților și masteranzilor: Simpozionul Științific Studențesc „STUDING” și Concursul „BE INNOVATOR!” – Ediția a II-a.

Simpozionul oferă participanților oportunitatea de a-și prezenta rezultatele cercetărilor realizate în cadrul activităților academice, de a face schimb de idei și de a
identifica noi direcții de colaborare.

„Studenții sunt încurajați să își expună lucrările din domeniul ingineriei, să își argumenteze abordările și să își dezvolte competențele de comunicare și prezentare.
Evenimentul urmărește crearea unui cadru profesionist pentru valorificarea ideilor inovatoare și facilitarea dialogului între studenți, cadre didactice și specialiști din industrie“, au transmis reprezentanții UCB.

Concursul „BE INNOVATOR!” se află la cea de-a doua ediție. Concursul este adresat studenților și masteranzilor din domeniul științelor inginerești care doresc să propună soluții tehnologice originale și aplicabile.

„«BE INNOVATOR!» stimulează gândirea critică, creativitatea tehnică și capacitatea de a dezvolta proiecte menite să răspundă provocărilor societății actuale.
Participanții sunt invitați să demonstreze că pot contribui la conceperea tehnologiilor viitorului, valorificând competențele dobândite în cadrul programelor de studiu“, au mai transmis reprezentanții Universității.

 

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente