În perioada 18–23 octombrie 2025, trupa de teatru francofon „Partage!” de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu a reprezentat cu mândrie orașul la cea de-a 33-a ediție a Festivalului de Teatru Tânăr Francofon AMIFRAN, desfășurat la Arad. Evenimentul a reunit sute de liceeni pasionați de teatru din Austria, Bulgaria, Spania, Italia, Polonia, Cehia, Canada (Québec) și din mai multe orașe ale României.
Timp de o săptămână, elevii au trăit o experiență intensă, plină de emoție, creativitate și prietenie. Programul festivalului a inclus vizionarea a peste 20 de piese de teatru, ateliere de formare teatrală animate de profesioniști, forumuri de analiză artistică, precum și un concurs-spectacol de limbă și cultură franceză, dedicat scriitorului Marcel Pagnol și piesei sale „Topaze”.
Trupa „Partage!” a avut o contribuție specială în festival, elevii introducând spectacolele trupelor din Austria, Polonia și Spania prin scenarii originale, create colectiv. Indicațiile regizorale au fost oferite de doamna Mădălina Ciobănuc, actriță la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”, căreia elevii îi transmit recunoștință pentru sprijinul acordat.
Un moment de mândrie aparte l-a reprezentat participarea elevului David-Ioan Sbora la concursul-spectacol de limbă și cultură franceză, alături de colegi din Italia și Polonia. Datorită pasiunii, seriozității și prestației remarcabile, echipa a obținut Premiul I, fiind răsplătită cu ropote de aplauze.
Ca în fiecare an, la finalul festivalului, tinerii actori din clasele a X-a A și a XI-a B și-au împărtășit gândurile și emoțiile. Iată câteva dintre impresiile lor, care surprind întreaga magie a experienței AMIFRAN:
„Teatru…vechi prieteni, noi prieteni, amintiri pe viață.
Așa poate fi descris în câteva cuvinte festivalul internațional de teatru Amifran, un eveniment ce reunește oameni cu aceeași pasiune și dedicare pentru teatru. Am avut ocazia de a petrece șase zile minunate la Arad, pline de creativitate, momente care mi-au transmis multă inspirație. Revederea cu prietenii de anul trecut ne-a umplut sufletul de fericire, iar noile prietenii formate ne-au arătat, încă o dată, că teatrul înseamnă mai mult decât artă — înseamnă o familie. Merci, AMIFRAN, pour tout ce que tu as été, ce que tu es et ce que tu seras.”
— Mălina Porumbel
„Experiența mea de la festivalul Amifran 2025 a fost una interesantă deoarece am cunoscut persoane noi din diferite colțuri ale lumii, cu diferite culturi si idei incredibile. Toate piesele pe care le-am urmărit au avut un mesaj semnificativ, fie că a fost trist sau amuzant. Aș repeta oricând această experiență si sunt tare recunoscătoare că am avut oportunitatea de a participa, încă o dată, la povestea Amifran…”
— Ștefana Popescu
„Între 18 și 23 octombrie 2025, am avut șansa să particip la Festivalul Internațional de Teatru Tânăr Francofon Amifran. A fost o experiență extraordinară, pe care nu o voi uita niciodată. Mi-au plăcut enorm atmosfera, spectacolele și, mai ales, oamenii. (…) În concluzie, Amifran nu este doar un festival, ci o experiență umană și artistică unică, în care teatrul francofon devine un limbaj universal. El unește suflete, trezește emoții și ne amintește că, pe scenă ca și în viață, sinceritatea și pasiunea nu au granițe!”
— Teodora Stanciu
„Festivalul de teatru francofon Amifran reprezintă o reflectare asupra totalității sentimentelor și trăirilor umane. (…) Am învățat că teatrul nu se joacă, se simte. Și că, uneori, câteva cuvinte rostite cu sinceritate pot uni lumi întregi. Plec din Arad cu sufletul mai cald și cu vocea plină de ecoul unui vis: cel de a transmite mereu. Nu doar replici, ci emoții.”
— Ștefania Codiță
„Experiența pe care am trăit-o anul acesta la Festivalul Amifran din Arad a fost una unică și plină de emoții. (…) Cu bune și cu rele, Festivalul Amifran va rămâne mereu amintirea mea de suflet!”
— Daria-Loredana Dolofan
„Anul acesta am avut încă o dată oportunitatea de a participa la Festivalul Internațional de Teatru Francofon Amifran. (…) A fost o experiență pe care aș retrăi-o de câte ori aș avea ocazia.”
— Daria Dinescu
„Pentru mine, festivalul AMIFRAN a fost o experiență interesantă și unică. (…) Am apreciat scenetele tuturor, mai ales cele bine coordonate, unde actorii se completau unul pe altul și se observa toată munca depusă.”
— Cristina Gherlan
„Experiența mea cu teatrul francofon este o poveste care a luat naștere acum un an și s-a continuat și anul acesta, la fel de minunat precum mă așteptam. (…) Mulțumesc ca mi-ați oferit momente de neprețuit, la care mă voi gândi cu drag toată viața!”
— Diana Matei
„Participarea mea la ediția a 33-a a Festivalului Internațional de Teatru Francofon Amifran a fost o experiență de neuitat. (…) Pentru mine, Amifran nu este doar un festival, ci o comunitate unde am putut să leg prietenii adevărate și de lungă durată.”
— Alex Rădulea
„A doua mea prezență la festivalul AMIFRAN de la Arad, de data aceasta ca spectateurs actifs, a fost o experiență complet diferită de prima. (…) Suspansul dat de piesele create de noi (…) este același suspans privit anul trecut, prezentat de alți participanți.”
— Ștefan Davițoiu
„Toată experiența AMIFRAN a fost una absolut extraordinară. (…) Întregul cumul de emoții trăit nu poate fi descris în câteva rânduri, dar ceea ce este cert este ca mi-ar plăcea din suflet să reajung la Arad, la un alt festival AMIFRAN!”
— David Sbora
„Teatrul francofon nu reprezintă doar un schimb de replici in franceză, făcut de către personaje, ci o experiență ce îți poate schimba viața cu adevărat. (…) Experiența Amifran a fost de neuitat.”
— Mircea Grigorescu
„Anul acesta, am avut șansa să particip la Festivalul Internațional de Teatru Francofon Amifran, unde am avut o experiență foarte plăcută și plină de oportunități noi. (…) Consider că oricine are oportunitatea de a participa la festivalul Amifran ar trebui să se bucure de aceasta șansă, având foarte multe de învățat.”
— Ioan Vladimir Huzu
Gândurile de mulțumire și apreciere se îndreaptă către domnul Florin Didilescu (Papa Didi), fondatorul și sufletul festivalului, așa cum a transmis profesorul coordonator Loredana-Gabriela Stoian:
„Gândurile noastre de mulțumire și aleasă prețuire se îndreaptă către domnul Florin Didilescu (PAPA DIDI), fondatorul și sufletul acestui festival atât de drag nouă.”

