spot_img
23.2 C
Târgu Jiu
joi, august 29, 2024
Altele
    AcasăEducatieLiceenele din Gorj care au obținut media 10 la Bacalaureat, după contestații

    Liceenele din Gorj care au obținut media 10 la Bacalaureat, după contestații

    Două candidate la examenul de Bacalaureat din județul Gorj au reușit să obțină media 10, în urma contestațiilor și a recorectării lucrărilor.

    Beatrice Pieloiu, absolventă a Colegiului Național „Spiru Haret“, și Irina Roibu, absolventă a Colegiului Național „Tudor Vladimirescu“, au obținut 10 pe linie a cele trei probe.

    Beatrice a fost elevă la specializarea filologie engleză intensiv. Ea a obținut nota 10 la Istorie și 9,90 la Limba și literatura Română și Logică. A depus contestație și a obținut, apoi, 10 și la celelalte două probe.â

    „Subiectele de la Bacalaureat au avut un nivel de dificultate mediu. Nu au fost exagerat de grele, dar au fost unele subiecte în care se făcea diferența la note.
    Am decis să fac contestații la cele două probe, pentru că am fost încurajată de profesori și de părinți, așa că am hotărât că merită. Speram și aveam încrederea că se va schimba nota și o să obțin 10“, a spus Beatrice.

    Aceasta își dorește să urmeze Facultatea de Drept și să devină procuror. Media maximă obținută la Bacalaureat nu o s-o ajute la admiterea la facultate: „O să merg la Facultatea de Drept de la Universitatea București. Îmi doresc să ajung procuror. Vreau să fac o schimbare în societate. Simt că trebuie să fie cineva care să egaleze balanța. Nu mă ajută nota la Bacalaureat. Este doar în caz de departajare. Voi susține examen la Gramatică, Economie și Gândire critică. Concurența este mare. Cam 4-5 candidați pe loc“.

    Beatrice spune că perioada liceului a însemnat o perioadă deosebit de frumoasă: „Liceul a însemnat o experiență frumoasă. Colegiul Național Spiru Haret este un liceu care oferă elevilor multe oportunități. Am simțit că am avut sprijin moral și am reușit să mă dezvolt datorită profesorilor și prietenilor pe care i-am făcut în liceu“.
    Perioada pandemiei a fost o provocare. A fost ceva nou și nu știam cum să ne adaptăm, dar profesorii au dat dovadă de profesionalism și au știu cum să gestioneze situația“

    „Am depus contestație mai mult pentru mine“

    Irina Roibu a obținut 10 la Limba și Literatura Română și Matematică, iar la Biologie a fost notată inițial cu 9,90. Irina a depus contestație.

    „M-am gândit că nu vreau să rămân cu regretul că este posibil și așa am luat decizia să depun contestație. La Evaluarea Națională am fost într-o situație asemănătoare. Am avut 10 la Matematică și 9,90 la Limba Română. Toți colegii mei care au depus contestație au obținut o notă perfectă, iar eu am rămas cu acest regret, că nu am riscat. Am depus contestație mai mult pentru mine, să îmi asum că pot să risc puțin mai mult în viață“, ne explică aceasta.

    Irina vrea să studieze la Facultatea de Literatură din cadrul Universității București.

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!