spot_img
21.6 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăEvenimentA refuzat recoltarea probelor biologice

    A refuzat recoltarea probelor biologice

    Zilele trecute, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Albeni au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112, de către un localnic în vârstă de 51 de ani, despre faptul că în timp ce se deplasa spre domiciliu, pe DJ 675 B Albeni, conducătorul unei autobasculante i-a acroşat căruciorul pe care îl împingea. La faţa locului, poliţiştii l-au identificat pe şoferul autobasculantei, C.G., de 48 ani, din comuna Bengeşti-Ciocadia, judeţul Gorj. Potrivit purtătorului de cuvânt la Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, Daniel Tică „Existând suspiciunea că acesta ar fi consumat băuturi alcoolice, poliţiştii i-au solicitat conducătorului auto să accepte să fie testat cu aparatul etilotest sau să fie condus la o unitate medicală, unde să i se recolteze probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Conducătorul auto a refuzat, motiv pentru care, în prezent, este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: