spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
luni, septembrie 16, 2024
Altele
    AcasăEvenimentA vrut să parcheze dar a făcut accident

    A vrut să parcheze dar a făcut accident

    O femeie a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs la intrare într-o parcare. Un șofer neatent a acroșat un autoturism, ambele intrând în coliziunea cu un alt treilea, parcat regulamentar.

    „La data de 14 iulie 2024, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești, au fost sesizați prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier.
    Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 60 de ani, din comuna Căpreni, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6 B Satu Nou, din direcția localității Căpreni către Hurezani, la efectuarea manevrei de viraj la stânga pentru a pătrunde într-o parcare, a acroșat un autoturism, condus de un alt bărbat, în vârstă de 39 de ani din Craiova, județul Dolj, care se angajase regulamentar în depășire.
    În urma impactului dintre cele două autoturisme, acestea au părăsit partea carosabilă și au intrat în coliziune cu un alt autoturism ce se afla parcat, rezultând rănirea unei femei, în vârstă de 35 de ani, pasageră în cel de-al doilea autoturism. Aceasta a fost transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, a transmis IPJ Gorj.

    Conducătorii auto dețineau permise de conducere corespunzătoare și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

    În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!