Un accident de muncă a avut loc astăzi, pe strada Marian Preda din Târgu Jiu. Un muncitor a căzut de pe o schelă. Accidentul a fost confirmat de ITM Gorj.
„Imediat după producerea evenimentului de muncă menționat de dumneavoastră, patru inspectori de muncă cu atribuții de control în domeniul securității și sănătății în muncă din cadrul ITM Gorj s-au deplasat de urgență la fața locului pentru stabilirea cauzelor producerii acestuia. Angajatorul în cauză a fost invitat să se prezinte, la o dată ulterioară, la sediul ITM Gorj, în vederea verificării documentelor necesare din domeniul SSM și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. Evenimentul a fost comunicat instituției noastre în conformitate cu prevederile legale”, a transmis ITM Gorj.
În cauză este vorba despre un bărbat de 48 de ani din Padeș care a ajuns cu multiple traumatisme la SJU Târgu Jiu. A fost stabilizat la UPU și transferat la SJU Craiova pe Secția Chirurgie Toracică.

