spot_img
10.3 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAccident la Urdari. Apelantul la 112 avea permisul suspendat

    Accident la Urdari. Apelantul la 112 avea permisul suspendat

    Polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizați prin apelul 112, de un bărbat de 34 de ani, din orașul Turceni, cu privire la faptul că a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, pe raza comunei Urdari, mașina lui fiind tamponată de o alta, al cărui șofer nu s-a asigurat. Apelantul nu avea permis.

    „La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție rutieră, care a stabilit faptul că un bărbat de 79 de ani, în timp ce conducea un autoturism, din direcția Turceni – Rovinari, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de viraj la stânga și ar fi intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus de bărbatul de 34 de ani, rezultând avarierea ambelor autoturisme. Cei doi conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a transmis IPJ Gorj.
    În urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat faptul că apelantul are dreptul de a conduce suspendat până la data de 9 martie a.c..
    În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis de conducere.

    Te-ar mai putea interesa

    Amenințată de soț

    Băut la volan

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: