spot_img
14.5 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAccident provocat de o şoferiţă beată

    Accident provocat de o şoferiţă beată

    O femeie de 30 de ani, din Bengeşti-Ciocadia, a provocat un accident după ce s-a urcat băută la volan. Şoferiţa a suferit răni la cap şi avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Târgu-Cărbuneşti.

    Din primele cercetări efectuate de poliţişti, se pare că femeia, ameţită de aburii lui Bachus, a apăsat prea tare pedala de acceleraţie şi a ieşit de pe partea carosabilă, lovind un mal de pământ. „La data de 19 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu-Cărbuneşti au fost sesizaţi prin apelul 112, de un participant la traficul rutier, cu privire la faptul că pe D.N. 67, la intersecţie cu D.J. 661, în comuna Scoarţa, a avut loc un accident rutier soldat cu victime. Din primele cercetări efectuate de poliţişti se pare că o femeie, de 30 de ani, din comuna Bengeşti-Ciocadia, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 67, la intersecţie cu D.J. 661, în comuna Scoarţa, din direcţia de deplasare Râmnicu Vâlcea – Târgu Jiu, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a intrat pe contrasens, a părăsit partea carosabilă şi a lovit un mal de pământ. În urma impactului conducătoarea auto a suferit leziuni şi a fost transportată la Spitalul Orăşenesc Târgu-Cărbuneşti, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest rezultând o concentraţie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat Cătălin Buşe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: