spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEvenimentBăut și fără permis, a făcut accident

    Băut și fără permis, a făcut accident

    Un tânăr de 20 de ani din Telești, Gorj, a scăpat cu viață după ce s-a urcat băut la volan și a lovit în plin o altă mașină parcată în fața unei case. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta avea o concentrație de 1,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

    “La data de 25 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112, despre faptul că pe raza comunei Bălești ar fi avut loc un eveniment rutier, soldat cu victime. Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit faptul că un tânăr, de 20 de ani, din comuna Telești, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Aleea Digului din comuna Bălești, a intrat în coliziune cu un autoturism, care se afla parcat în fața unui imobil, în afara părții carosabile. În urma impactului a rezultat rănirea tânărului, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 1,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, stabilindu-se că tânărul nu deține permis de conducere, pentru nicio categorie de vehicule. Din verificările efectuate, s-a stabilit că autovehiculul i-ar fi fost încredințat de către un alt tânăr, de 21 de ani, din municipiul Târgu Jiu, deși acesta cunoștea faptul că nu deține permis de conducere”, a transmis IPJ Gorj.

    S-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie și încredinţarea unui vehicul, spre a fi condus, unei persoane care nu posedă permis de conducere.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: