spot_img
12.5 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAfaceristul Creţu rămâne sub control judiciar

    Afaceristul Creţu rămâne sub control judiciar

    Omul de afaceri Nicu Creţu, patronul Restaurantului „Rebeca”, nu scapă de restricţii. Magistraţii de la Tribunalul Gorj au decis să menţină măsura controlului judiciar în dosarul în care acesta este acuzat de dare de mită. „Menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul Creţu Nicolaie prin ordonanţa din data de 22 iulie 2014 şi faţă de inculpatul Udroiu Vasile, luată prin ordonanţa din 1 august 2014, ordonanţe ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare (…) Admite cererea de amânare formulată de către apărătorul inculpaţilor Perescu Claudiu Ion şi Popescu Elena, în vederea pregătirii apărării”, au decis magistraţii de la Tribunalul Gorj. Afaceristul Creţu este acuzat că a fraudat Bacalureatul pentru a aranja examenul pentru cei doi gemeni ai săi. Procurorii au descoperit că afaceristul, dar şi Vasile Udroiu, profesor de istorie, au falsificat semnături şi chiar au furat lucrările celor doi gemeni din centrul de examinare, pentru ca aceştia să rezolve subiectele după dictare. Următorul termen în acest dosar va avea loc la data de 14 ianuarie 2015, la Tribunalul Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: