spot_img
14.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAmenințată cu moartea de concubin

    Amenințată cu moartea de concubin

    O tânără din Crasna a alertat poliția, după ce un bărbat din Bumbești Pițic i-a amenințat verișoara cu moartea. Scandalul a survenit pe fondul geloziei.

    „La data de 3 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin apelul 112, de o tânără de 19 ani, din comuna Crasna, cu privire la faptul că verișoara sa, în vârstă de 29 de ani, a fost amenințată cu moartea, de către fostul său concubin, de 30 de ani, din comuna Bumbești Pițic.
    Din cercetările efectuate de polițiști, la fața locului, a reieșit faptul că bărbatul ar fi mers în comuna Crasna și, pe fondul geloziei, ar fi amenințat-o cu moartea pe fosta sa concubină, după care ar fi distrus cu pumnul parbrizul autoturismului acesteia.
    A fost întocmit un formular de evaluare a riscului, ocazie cu care s-a stabilit că există risc iminent de producere a unei infracțiuni, iar polițiștii au fost emis ordin de protecție provizoriu, împotriva bărbatului”, a transmis IPJ Gorj.

    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de amenințare și distrugere.

    Te-ar mai putea interesa

    Amenințată de soț

    Băut la volan

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: