spot_img
14.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAmenzi pentru munca la negru

    Amenzi pentru munca la negru

    Munca la negru persistă în Gorj! ITM Gorj a continuat acţiunile de îndrumare, prevenţie şi control în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă.

    Serviciul Control Relaţii de Muncă din cadrul ITM Gorj a efectuat 18 controale, din care 17 pentru identificarea și combaterea cazurilor de muncă fară forme legale de angajare. În urma acestora, inspectorii de muncă au depistat doi angajatori care prestau activitate cu trei persoane fără forme legale de angajare, fiind aplicate două sancţiuni în cuantum de 30.000 de lei. Aceştia desfăşurau activitate într-un bar din Târgu-Jiu. În total au fost aplicate 4 sancţiuni la 4 angajatori în valoare, în valoare de 33.000 de lei. Totodată, Compartimentul Securitate şi sănătate în muncă a efectuat 18 controale pentru respectarea prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în care au fost depistate 10 neconformităţi, pentru care s-au aplicat zece sancţiuni contravenţionale în valoare de 36.000 lei.

    Te-ar mai putea interesa

    Amenințată de soț

    Băut la volan

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: