spot_img
11.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAmenzi de peste 60.000 de lei aplicate de AJFP Gorj

    Amenzi de peste 60.000 de lei aplicate de AJFP Gorj

    În luna mai Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj a efectuat peste 60 de acţiuni de inspecţie fiscală şi 41 de controale inopinate, încrucişate şi cercetări la faţa locului. Astfel, inspectorii fiscali au aplicat 36 amenzi contravenţionale în valoare totală de 66.000 lei.

    Acţiunile de control au vizat verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor fiscale de către contribuabili, precum şi prevenirea, descoperirea şi combaterea actelor şi faptelor care au ca efect evaziunea fiscală. Urmare a acestor acţiuni de inspecţie fiscală au fost constatate sume suplimentare la bugetul general consolidat în valoare totală de 5.470.395 lei, fiind totodată aplicate 36 amenzi contravenţionale în valoare totală de 66.000 lei. Au fost dispuse măsuri legale ce constau în instituirea sechestrelor asiguratorii în vederea recuperării sumelor datorate de către contribuabili. Pentru combaterea fenomenului de evaziune fiscală, la un număr de 15 contribuabili, au fost întocmite sesizări penale privind încălcarea legislaţiei fiscale, prejudiciul estimat fiind în sumă de 1.457.699 lei. De asemenea, au fost efectuate 12 inspecţii fiscale în vederea soluţionării deconturilor de taxă pe valoarea adaugată cu opţiune de rambursare, fiind respinsă la rambursare taxă pe valoarea adaugată în sumă de 279.636 lei. La un contribuabil, care are ca obiect de activitate comerţul cu amănuntul al încălţămintei şi articolelor din piele, în magazine specializate, au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare de plată la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 1.878.000 lei, reprezentând taxă pe valoarea adăugată nedeclarată la organul fiscal pentru perioada decembrie 2012-ianuarie 2014. Pentru nedeclararea la termen a obligaţiilor de plată la bugetul general consolidat al statului, societatea a fost sancţionată cu amendă contravenţională în sumă de 5.000 lei.

    La un alt contribuabil, care desfăşoară activitate de comerţ cu ridicata al deşeurilor şi resturilor, au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare de plată la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 1.591.037 lei, reprezentând taxă pe valoarea adaugată şi impozit pe profit. Societatea nu a prezentat alte documente din care să rezulte cu ce mijloace de transport a fost transportată marfa, locul de încărcare şi descărcare a mărfii, persoana care a efectuat transportul, etc. De asemenea, organele de inspecţie fiscală au diminuat pierderea fiscală înregistrată de societate cu suma de 1.000 lei. Totodată, a fost întocmită Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii pentru suma de 1.591.037 lei. Actul de control a fost înaintat organelor de urmărire penală, prejudiciul estimat fiind în sumă de 1.346.295 lei. La o altă societate care desfăşoară activitate de protecţie şi gardă, au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare de plată la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 844.000 lei, reprezentând taxă pe valoarea adăugată şi impozit pe profit. De asemenea, organele de inspecţie fiscală au diminuat pierderea fiscală înregistrată de societate cu suma de 3.369.000 lei.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: