spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAmenzi transformate în muncă în folosul comunității

    Amenzi transformate în muncă în folosul comunității

    Gorjenii care nu și-au plătit amenzile în termen de 30 de zile de la primire și nu pot fi executați silit, pot fi obligați la prestarea de activităţi în folosul comunităţii. Până în prezent, 53 de gorjeni au primit astfel de mandate, mare parte din acestea fiind deja executate.

    Persoanele care nu își plătesc amenzile în termen de 30 de zile și nici nu pot fi executate silit sunt obligate să presteze muncă în folosul comunității. Până la sfârșitul lunii martie, au fost aplicate 32 de mandate pentru amenzi contravenționale, dintre acestea fiind efectuate 27. Există însă și 21 de mandate pe latura penală, eliberate de instanța judecătorească. Acestea din urmă sunt cu titlu obligatoriu pentru cel care a primit sentința. Activitățile sunt prestate în cadrul societății Edilitara și presupun munci precum repararea mobilierului stradal, vopsire sau curățenie pe aleile din municipiu. Potrivit legii, fiecare persoană amendată în acest fel trebuie să muncească minim două ore pe zi.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: