spot_img
10 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAmenzi de zeci de mii de lei pentru CEO

    Amenzi de zeci de mii de lei pentru CEO

    Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a finalizat ancheta în cazul accidentului de muncă produs în 20 ianuarie, în urma căruia un angajat al companiei a murit strivit de lift. CEO a primit trei amenzi în valoare de 28.000 de lei pentru că a permis utilizarea ascensorului fără revizie şi autorizaţie ISCIR.

    „Împrejurările în care s-a produs evenimentul au fost următoarele: În urma unei defecţiuni în sudură de la cazanul nr. 3, cota 52 trebuia executată o lucrare de remediere de către formaţia de reparaţii sisteme sub presiune în colaborare cu personalul Laboratorului Teste şi Analize, respectiv de către Kisîm Dan şi un alt lucrător(C.I.). Pentru deplasarea personalului lucrător la diferite cote de la cazanul nr. 3, care se afla în reparaţie s-a utilizat ascensorul nr. 3. Lucrătorul Kisîm Dan a avut în data de 20.01.2015 program de lucru de la orele 07:30 la 15:30 însă a fost solicitat să lucreze oficial până la orele 19:30. În acest sens, în jurul orelor 18:00 a solicitat liftierului B.I. să-l deplaseze cu ascensorul nr. 3 la cota 68. După ce liftul s-a oprit la cota 68 liftierul a aşteptat ca operatorul K.D. să iasă afară, dar a mai întârziat puţin, moment în care ascensorul a pornit singur surprinzându-i pe cei doi la ieşire între puntea liftului şi palier. Liftierul s-a întors către caseta de comandă încercând să oprească ascensorul, dar acesta nu s-a oprit şi s-a retras în lateral, sărind din acesta. Kisîm Dan a fost prins cu corpul între podeaua ascensorului şi grinda de sus de la peretele puţului ascensorului. Liftierul B.I. a anunţat şeful de tură F.F. şi serviciul SMURD. Urmare acestui fapt numitul K.D. a decedat, cauza iniţială comunicată de Serviciul de Medicină Legală Gorj a fost de asfixie mecanică prin împiedicarea mişcărilor respiratorii datorită compresiunii toracice”, se arată în comunicatul remis de ITM Gorj.

    Constatarea finală a cauzei producerii evenimentului a fost aceea că s-a permis utilizarea ascensorului fără revizie periodică efectuată şi fără autorizaţie ISCIR valabilă. CEO a primit trei sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 28.000 lei şi un avertisment. Potrivit, ITM Gorj, au fost dispuse un număr de 7 măsuri de remediere a deficienţelor constatate.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: