spot_img
25.9 C
Târgu Jiu
sâmbătă, iunie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAutobuz implicat în accident rutier

    Autobuz implicat în accident rutier

    Un accident rutier a avut loc pe DN 67, între un autobuz și un autoturism. O femeie a ajuns la spital.
    „În după-amiaza zilei de 26 iunie 2024, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați prin apel 112, cu privire la producerea unui accident pe D.N. 67, în afara localităţii Bălăneşti, județul Gorj.
    Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 61 de ani, din Timişoara, în timp ce conducea un autobuz pe DN 67, din direcția localității Târgu Jiu către Scoarţa, a intrat în coliziune cu autoturismul care se deplasa regulamentar în fața acestuia, condus de o femeie, în vârstă de 62 de ani, din Bălăneşti.
    În urma impactului, a rezultat rănirea femeii, care a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
    Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a transmis IPJ Gorj.

    În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    Iliuși Antonie on Gorj: Se renumără voturile
    error: Content is protected !!