spot_img
10 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăEvenimentBătut până i s-a rupt splina

    Bătut până i s-a rupt splina

    Un tânăr a fost bătut până la agonie de doi indivizi. Agresiunea s-a petrecut într-un bar din cartierul Ursaţi, municipiul Târgu-Jiu. Cei trei s-au luat la ceartă pe fondul consumului de alcool, iar replicile au culminat cu o bătaie soră cu moartea. Victima a fost lovită cu pumnii, picioarele şi o bâtă, până i s-a rupt splina.

    Jucat în picioare de agresori

    Agresiunea a avut loc în luna octombrie a acestui an, cei doi bătăuşi fiind reţinuţi abia ieri. Gheorghe Cucăilă, victima, a fost internat în spital în această perioadă, fiind supus de urgenţă unei operaţii care i-a salvat viaţa. „Cele două persoane sunt suspecte de comiterea infracţiunii de tentativă de omor. S-a reţinut faptul că în noaptea de 11 spre 12 octombrie 2014, la un bar din cartierul Ursaţi, partea vătămată a fost agresată de două persoane de sex masculin, care l-au lovit cu pumnii, picioarele şi o bâtă, fiindu-i produse mai multe leziuni traumatice care au necesitat internarea în spital a părţii vătămate şi intervenţie chirurgicală de urgenţă”, a declarat Cristina Ciobanu, purtător cuvânt Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.

    Şoc hemoragic

    Cei doi scandalagii, Constantin Tufan şi Dumitru Alexandru Stanciu, de 23 şi 25 de ani, au fost duşi în faţa procurorilor pentru audieri. Potrivit certificatului eliberat de medicii legişti, în urma bătăii soră cu moartea, victima s-a ales cu un traumatism abdominal cu ruptură de splină, fractură costală şi şoc hemoragic. Având în vedere gravitatea agresiunii care i-a pus viaţa în pericol victimei, suspecţii sunt anchetaţi penal pentru tentativă de crimă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: