spot_img
10.8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăEvenimentBăut, a refuzat testarea cu aparatul etilotest

    Băut, a refuzat testarea cu aparatul etilotest

    Inconștiență maximă! Crește de la zi la zi numărul șoferilor băuți la volan. Din păcate, în ciuda acțiunilor derulate de polițiștii gorjeni, oamenii nu își dau seama de pericolul la care se expun când urcă băuți la volan.

    La ultimele verificări, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au depistat, în trafic, un bărbat de 47 de ani, din orașul Rovinari, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tineretului din localitatea de domiciliu și, fiind testat cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.
    Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei, însă acesta a refuzat.
    În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice.
    Un alt șofer s-a ales cu dosar penal pentru că a foat depistat conducând un autoturism pe DN 6B, din localitatea de domiciliu, având o alcoolemie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: