spot_img
13.1 C
Târgu Jiu
vineri, mai 17, 2024
Altele
    AcasăEvenimentBăut la volan, s-a răsturnat cu maşina

    Băut la volan, s-a răsturnat cu maşina

    Alcoolul este una dintre cele mai întâlnite cauze ale producerii accidentelor rutiere. Astfel, un bărbat, de 35 de ani, din Rovinari, a ajuns la spital după ce s-a urcat băut la volan şi s-a răsturnat cu maşina. Evenimentul a avut loc pe DE 79, pe raza satului Bâlteni.

    Poliţia Oraşului Rovinari a fost sesizată prin apel la 112 cu privire la faptul că pe DE 79, pe raza satului Bâlteni, s-a produs un accident rutier cu victime. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, care, în urma cercetărilor efectuate a constatat că un bărbat, de 35 ani, din oraşul Rovinari, în timp ce conducea un autoturism pe DE 79, pe raza comunei Bîlteni, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto care a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Orăşenesc Rovinari. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind pozitiv, respectiv 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii continuă cercetările, în cauză fiind constituit dosar penal sub aspectul săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană ce prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: