Un biciclist în vârstă de 21 de ani s-a ales cu câteva răni, după ce a fost lovit de un autoturism. Evenimentul rutier s-a întâmplat pe raza comunei Hurezani, iar poliţiştii au fost anunţaţi prin apelul de urgenţă 112.
Potrivit poliţiştilor, S.D., de 43 ani, din Târgu-Jiu, a anunţat că, în timp ce conducea un autoturism pe raza comuna Hurezani, a fost implicat într-un accident uşor de circulaţie, soldat cu rănirea unui biciclist. „Din primele cercetări efectuate la faţa locului, s-a stabilit că victima, B.V., de 21 ani, din comuna Hurezani, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe DJ 662 Totea, din direcţia Totea spre Hurezani, ajungând în intersecţia DN 6 B, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus de S.D., şi a fost acroşat de autovehicul”, a declarat Daniel Ionuţ Tică, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Victima a fost transportată la spitalul din Târgu-Cărbuneşti, în vederea acordării de îngrijiri medicale, fiind externat ulterior. Ambele persoane au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Pe numele şoferului a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.