spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentBlestemul șpăgii la Spitalul Târgu-Cărbunești

    Blestemul șpăgii la Spitalul Târgu-Cărbunești

    Trei medici de la Spitalul din Târgu-Cărbunești au ajuns în arestul poliției din Craiova după ce au fost acuzați că au cerut și primit șpagă pentru a asista la naștere o pacientă din comuna Turburea. Cadrele medicale au fost ridicate direct din sala de operație după ce polițiștii s-au asigurat că pacienta este stabilizată și în afara oricărui pericol. Managerul acestei unități spitalicești vorbește despre un blestem care pare să se fi abătut asupra cadrelor medicale și a spitalului implicat, periodic în scandaluri mediatice sau fapte penale.

    Cei trei medici sunt şeful Secției Obstetrică-Ginecologie de la Spitalul de Urgență din Târgu-Cărbunești, Aurelian Dobran, medicul ginecolog Daniela Uțupanu şi medicul anestezist Dinu Dorel, care au fost ridicați de anchetatori și duși la Curtea de Apel Craiova, unde au fost audiaţi timp de mai multe ore, ulterior fiind emise ordonanţe de reţinere pe numele acestora. Imediat după incident, managerul Spitalului de Urgență Târgu-Cărbunești, dr. Constantin Târziu a declarat că nu știe în ce a constat flagrantul și cum s-a ajuns la organizarea acestuia. „Mi s-a spus doar dacă pot organiza liniile de gardă în continuare pentru că doi dintre ei erau de gardă azi. Împreună cu directorul medical am făcut un referat și am rezolvat cu alți medici liniile de gardă. Nu mi s-a plâns nimeni înainte de vreo problemă, iar la medici este prima dată când aud că se întâmplă așa ceva”, a afirmat Târziu. Bani au fost împărțiți între cei trei medici după un algoritm știut și stabilit de ei: „Suma de bani pretinsă urma să fie înmânată celor trei învinuiţi de către soţul pacientei, denunţător în cauză, cu ocazia efectuării intervenţiei chirurgicale, programată în dimineaţa zile 10 ianuarie 2014, după cum urmează: medicului chirurg, învinuitul Dobran Aurelian, suma de 900 lei; medicului specialist, învinuita Uţupanu Dana, suma de 800 şi medicului anestezist, învinuitul Dinu Grigore, suma 200 lei. Aceste sume au fost predate fiecăruia dintre învinuiţi în ziua de 10 ianuarie 2014 de către soţul pacientei, învinuitul Dobran Aurelian primind suma de 900 lei şi învinuitul Dinu Grigore suma de 200 lei, înainte de efectuarea intervenţiei chirurgicale, iar învinuita Uţupanu Dana a primit suma de 800 lei imediat după efectuarea intervenţiei chirurgicale, potrivit înţelegerii din ziua anterioară”, susțin procurorii.

    Anchete și demiteri

    Șeful secției ginecologie a fost propus pentru demitere din funcție după ce a petrecut o noapte în arestul poliției pentru că a luat șpagă: „E un nou scandal care, din păcate, se întâmplă la Târgu-Cărbunești. Situația mă nemulțumește pentru că, vrând să faci lucruri bune aici, făcând un spital de urgență, primești câte o palmă care te duce în urmă cu ani de zile”, a adăugat managerul Spitalului de Urgență Târgu-Cărbunești. Spitalul din Târgu-Cărbunești a fost implicat în ultimii ani în mai multe scandaluri generate de moartea unor bebeluși la naștere, anchetele respective nefiind finalizate nici până în prezent. Cercetările au vizat alți medici decât cei implicați în ancheta de acum. În plus, în luna aprilie a anului trecut un nou-născut devorat de câini fără stăpân a fost găsit mort în curtea unității sanitare, în urma anchetei stabilindu-se că o rudă a unui pacient internat acolo a născut în toaleta unui salon, după care a aruncat copilul în curtea spitalului.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: