spot_img
Altele
    AcasăEvenimentCărbune fără acte, depistat la Târgu-Jiu!

    Cărbune fără acte, depistat la Târgu-Jiu!

    Trei camioane pline ochi cu cărbune au fost trase pe dreapta, pe Calea Bucureşti din Târgu-Jiu, vineri dimineaţă, de poliţiştii gorjeni, constantându-se că pe cantităţile de „aur negru” provenit de la o carieră din zona Fărcăşeşti nu existau acte de provenienţă. Verificările au continuat la sediul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu, iar şoferii autoutilitarelor s-au ales cu amenzi de câte 5000 de lei fiecare.

    De această dată, acţiunea a vizat modul în care se face transportul de cărbune. Ilegalităţile nu au întârziat să apară. Încă de la primele ore ale dimineţii, trei conducători auto a trei camionae ci cărbune au avut ghinion. Ei nu au putut prezenta actele de provenienţă pentru cărbunele pe care îl transportau, atunci când au fost traşi pe dreapta de poliţiştii de la Serviciul de Poliţie Rutieră Gorj, pe strada Calea Bucureşti din municipiu. Documentele lipseau cu desăvârşire, în urma investigaţiilor efectuate de oamenii legii, iar cantitatea de „aur negru” a ajuns înapoi la Complexul Energetic Oltenia. „Au fost oprite în trafic, pe raza municipiului Târgu-Jiu trei autoutilitare cu cărbune ce era transportat fără acte de provenienţă. Întreaga cantitate a fost confiscată de către organele de poliţie, urmează a fi predată Complexului Energetic Oltenia şi conducătorii auto au fost sancţionaţi, fiecare dintre ei cu câte 5.000 de lei amendă”, a declarat inspectorul Serviciului de Poliţie Rutieră Gorj, Lucian Brâncuşi. Dacă până mai în urmă cu câteva luni problemele des întâlnite vizau furtul de fier vechi şi lemn, acum, în vizorul poliţiştilor gorjeni a intrat transportul de cărbune. În ultima vreme, tot mai multe cazuri de furturi de „aur negru” au fost depistate de oamenii legii, motiv pentru care şeful IPJ Gorj a dat asigurări că acţiunile de verificare în trafic vor continua pe raza judeţului. „Conform dispoziţiei domnului prefect s-a constituit un grup de lucru format din Garda de Mediu, Finanţele, Jandarmii au desfăşurat mai multe controale în această perioadă. S-au făcut din punctul nostru de vedere rezultate bune. Nu am găsit cantităţi foarte mari care să nu aibă documente legale, asta demonstrează că legalitatea documentelor întocmite a autorizaţiilor care mai sunt de funcţionare este în regulă. Mai sunt în această perioadă şi acţiunea va continua şi pe fier vechi şi pe cărbune şi pe lemn. Doar pe cărbune am avut date mai notabile de confiscarea unor cantităţi mai importante. Majoritatea societăţilor care colectează s-au pus la punct cu legislaţia, respectă normele şi de mediu şi de transport ceea ce e un lucru îmbucurător. Problemele din această perioadă sunt în continuare pe cărbune, în fiecare zi am avut cantităţi confiscate mai mici, mai mari, dar şi noi vom continua activităţile preventive şi sperăm să ţinem sub control această situaţie”, a precizat Viorel Caragea, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean. Cantitatea de 30 de tone de lignit provenea dintr-o carieră din zona Fărcăşeşti, dauna fiind în cadrul Complexului Energetic Oltenia.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: