AcasăEvenimentCine este victima accidentului de la Drăguțești!

Cine este victima accidentului de la Drăguțești!

Victima incidentului din Drăguțești, unde un cap tractor a căzut peste un bărbat care lucra la autoturisme, în vârstă de 34 de ani, este omul de afaceri Mihai Bodin. Din fericire, echipajele de prim ajutor au reușit să îl scoată la timp de sub vehicul și a fost transportat de urgență la un spital din Craiova.

Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili în ce condiții s-a produs incidentul.
„La data de 24 iunie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat a fost rănit, pe raza comunei Drăguțești.

Din primele cercetări efectuate la fața locului de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu a reieșit faptul că un bărbat de 34 de ani, din localitatea Romanești, municipiul Târgu Jiu, aflat în curtea locuinței fratelui său, din comuna Drăguțești, efectua activități de mentenanță, la o autoutilitară.

La finalizarea activității, acesta ar fi eliberat cricul hidraulic utilizat pentru susținerea vehiculului, moment în care a fost surprins de autoutilitară, fiind prins de o componentă a acesteia și rănit în zona capului.

La fața locului a intervenit un echipaj SMURD, care i-a acordat îngrijiri medicale de urgență. Ulterior, bărbatul a fost transportat cu un elicopter SMURD la o unitate medicală din municipiul Craiova, pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Polițiștii au efectuat cercetarea la fața locului și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Gorj.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente