spot_img
9.7 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 15, 2024
Altele
    AcasăEvenimentCopil de 15 ani, bănuit de crimă

    Copil de 15 ani, bănuit de crimă

    Anchetatorii au desluşit misterul care învăluia moartea unei bătrâne din comuna gorjeană Bolboşi. Un copil în vârstă de 15 ani şi tatăl acestuia sunt bănuiţi că ar fi cei care au ucis cu mai multe lovituri de cuţit bătrâna de 77 de ani, din cauza unor neînţelegeri financiare.

    Cercetările efectuate la faţa locului au dat rezultate. În timp ce medicii legişti au stabilit că moartea bătrânei a fost violentă, autorii omorului au fost identificaţi de către anchetatori. Minorul de 15 ani a fost internat la Secţia Psihiatrie, urmând a-i fi stabilit discernământul, iar tatăl acestuia a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de omor. „Cercetările au stabilit că minorul, pe fondul unor neînţelegeri financiare i-a aplicat victimei mai multe lovituri de cuţit. Tatăl acestuia este de asemenea reţinut, pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore sub acuzaţia de omor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, Daniel Ionuţ Tică. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea vinovăţiei fiecăruia dintre suspecţi.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: