Un bărbat de 51 de ani, din comuna Padeș, este cercetat penal după ce a fost depistat de polițiști conducând sub influența alcoolului, pe o stradă din municipiul Târgu Jiu. Acesta a fost oprit în trafic în dimineața zilei de 21 decembrie 2025, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o alcoolemie peste limita legală.
„La data de 21 decembrie 2025, în jurul orei 09:00, polițiști din cadrul Biroul de Ordine Publică au depistat în trafic un bărbat, de 51 de ani, din Padeș, în timp ce conducea un autoturism pe strada Bârsești, din municipiul Târgu Jiu, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,60 mg/litru în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la Secția U.P.U. a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice”, a transmis IPJ Gorj.

