Psihologul Liceului Mihai Viteazul din Bumbești Jiu, prof.Livia Tătaru, a decedat astăzi, de 8 Martie, pe patul unui spital din București. Tragică veste a fost anunțată de fiica profesoarei, care a spus că și-a pierdut mama în aceasta zi deosebită. Colectivul liceului și cel al CJRAE au transmis mesaje de condoleanțe. Livia Tătaru avea 63 de ani.
„Astăzi este o zi tristă pentru echipa noastră. Am pierdut un om deosebit, pe colega noastră Livia Tătaru, care ne-a părăsit mult prea devreme. Ne vom aminti mereu de Livia pentru zâmbetul ei discret, pentru calmul cu care aborda orice provocare și pentru lumina pe care o aducea. A fost un privilegiu să îi fim colegi și prieteni. Suntem alături de familia ei cu tot sufletul. Sperăm ca amintirile frumoase să le ofere puterea de a trece peste această pierdere. Drum lin către lumină, Livia! Vei rămâne mereu parte din echipa noastră”, este mesajul de condoleanțe al acestei instituții.
Cunoscuta și apreciata profesoară de psihologie-sociologie a Liceului Mihai Viteazul din Bumbești Jiu, Livia Tătaru a suferit, în luna noiembrie, un prim AVC. Accidentul vad ilar cerebral care a adus-o, urgent, în atenția medicilor SJU Târgu Jiu.
Pe timpul spitalizării a suferit însă al doilea AVC, gravitatea acestui atac vascular cerebral impunând transferarea pacientei la un spital din capitală. Ultimele luni, psihologul liceului din Bumbești Jiu le-a petrecut luptând pentru viață, perioada în care nu a apucat să își vadă nepoțelul, născut în decembrie, fiica Liviei Tătaru fiind polițistă in cadrul IPJ Gorj.
Comunitatea din Bumbești Jiu este în doliu și s-au transmis zeci de mesaje de condoleanțe pe rețelele de socializare.

