AcasăEvenimentDosare penale pentru mai mulți gorjeni. Vezi ce au făcut!

Dosare penale pentru mai mulți gorjeni. Vezi ce au făcut!

Mai mulți gorjeni au fost depistați de oamenii legii comercializând articole pirotehnice fără a avea acest drept. Toți s-au ales cu dosare penale.

„La data de 28 decembrie 2024, în cadrul planului național ”PIROTEHNIC 2024-2025”, polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Gorj s-au deplasat la un punct de lucru autorizat pentru a comercializa articole pirotehnice din categoria I, situat în municipiul Târgu Jiu, pe strada Termocentralei, ocazie cu care a fost identificat un lucrător gestionar, care, fiind întrebat dacă deține baterii, acesta ne-a condus la autoturismul său, în care se afla cantitatea de aproximativ 100 de kilograme de articole pirotehnice din categoria F2. Articolele pirotehnice au fost ridicate până la finalizarea cercetărilor în prezenta cauză penală, urmând a fi depozitate în condiții corespunzătoare la o unitate de profil. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea oricărei operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept”, transmite IPJ Gorj.

Și polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari, au identificat în Târgul Săptămânal Peșteana Jiu o femeie, de 28 de ani, în timp ce oferea spre comercializare, fără drept, articole pirotehnice.
Cu ocazia verificărilor, polițiștii au contatat faptul că aceasta deținea asupra sa cantitatea de 700 de bucăți de articole pirotehnice, tip emițătoare de sunet, categoria P1, cu scopul de a le comercializa. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea oricărei operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept.

Totodată la data de 28 decembrie 2024, acționând în baza planului de acțiune ,,FOC DE ARTIFICII”, polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au identificat în flagrant, pe D.N. 66-Capu Dealului, un bărbat, de 46 de ani, domiciliat în comuna Borăscu, sat Calapăru, având asupra sa o cutie de 17 kg, ce conţinea 4 (patru) bucăţi de material pirotehnic, tip baterie, categoria F3, acestea fiind interzise la deţinere de către persoanele fizice neautorizate.
Articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de articole pirotehnice fără drept, mai transmit oficialii.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente