spot_img
19.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăEvenimentDroguri de risc, în Gorj

    Droguri de risc, în Gorj

    Cei doi tineri ce au ridicat, în urmă cu câteva zile, colete de la un punct poştal din Târgu-Jiu, au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile. Ofiţeri ai Serviciului Antidrog din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate-I.G.P.R. şi procurorii D.I.I.C.O.T.-Structura Centrală au destrămat o reţea de trafic de cocaină ce primea prin poştă, din străinătate, colete în care era disimulată cocaină. Cu această ocazie, doi tineri din Gorj au fost prinşi în flagrant în timp ce ridicau aceste două colete.

    În urmă cu trei zile, doi tineri din Bumbeşti-Jiu şi Târgu-Jiu au fost surprinşi în flagrant de poliţişti, în timp ce ridicau două colete de la sediul unui oficiu poştal din Târgu-Jiu. Unul dintre suspecţi, fără a respecta somaţiile legale ale poliţiştilor, a părăsit zona în fugă, fiind prins după aproximativ 500 de metri, împotrivindu-se şi cu această ocazie măsurii reţinerii. În urma controlului efectuat în interiorul acestor colete au fost descoperite: o tastatură, un mouse, mai multe ziare pentru protejarea conţinutului şi o cutie de culoare neagră în care se aflau două boxe şi o unitate subwoofer. În interiorul subwoofer-ului, într-un lăcaş construit în peretele acestuia, a fost descoperită o pungă transparentă, ce conţinea 336 g praf de culoare albă. Din investigaţiile efectuate a reieşit că drogurile au fost expediate din Paraguay, avându-l ca destinatar pe tânărul din Bumbeşti-Jiu. De asemenea, tânărul din Târgu-Jiu este suspectat că, anterior, a mai racolat o persoană din aceeaşi localitate pentru a primi un colet din Paraguay. Înainte de a fi expediat pachetul a fost controlat de autorităţile din această ţară, care au confiscat conţinutul acestuia, în greutate de 1,8 kg. Zilele trecute, cei doi tineri au primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: