spot_img
15 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEvenimentEvaluare la IPJ Gorj

    Evaluare la IPJ Gorj

    Ieri, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj a avut loc Evaluarea activităţii desfăşurate de I.P.J. Gorj în anul 2010, în prezenţa chestorului principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea, adjunct al şefului Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică. Şedinţa de bilanţ s-a constituit într-o analiză obiectivă a tuturor aspectelor legate de munca poliţiştilor gorjeni în anul 2010. Concentrat pe oferirea unui serviciu public poliţienesc de calitate, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj a acţionat pentru îndeplinirea obiectivelor sale şi anume creşterea gradului de siguranţă şi protecţie a cetăţenilor, combaterea infracţionalităţii, creşterea autorităţii structurilor de poliţie, consolidarea activităţii de ordine publică prin realizarea unui sistem integrat cu participarea instituţiilor abilitate. În contextul prezentării materialului de evaluare, şeful I.P.J. Gorj, comisar şef de poliţie Viorel-Salvador Caragea a precizat că „eforturile depuse de poliţiştii gorjeni, împreună cu celelalte instituţii abilitate, au dus la menţinerea sub control a fenomenului infracţional”.

    Planuri pentru 2011

    În încheierea, şeful I.P.J. Gorj a prezentat priorităţile de acţiune pentru anul 2011, respectiv creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni, combaterea infracţionalităţii, a traficului şi consumului de droguri, creşterea autorităţii structurilor de poliţie, consolidarea activităţii de ordine publică prin realizarea unui sistem integrat cu participarea instituţiilor abilitate. Reprezentanţii autorităţilor publice locale au apreciat rezultatele obţinute de poliţişti şi şi-au reafirmat sprijinul pentru realizarea priorităţilor stabilite de Inspectoratul de Poliţie. Chestorul principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea a apreciat eforturile depuse de către toţi poliţiştii în îndeplinirea atribuţiilor specifice şi a mulţumit tuturor partenerilor pentru colaborarea avută pe parcursul anului 2010. Acesta a atras atenţia cu privire la măsurile preventive ce se impun a fi luate pentru reducerea infracţionalităţii şi creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului. Referitor la domeniul economico-financiar, a solicitat intensificarea activităţilor specifice pentru combaterea faptelor de evaziune fiscală. De asemenea, Căbulea a recomandat tuturor poliţiştilor şi lucrătorilor din cadrul structurilor M.A.I din judeţul Gorj să acorde o atenţie deosebită pregătirii profesionale pentru integrarea în Spaţiul Schengen.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: