AcasăEvenimentGăsită în 30 de minute

Găsită în 30 de minute

O copilă de doar zece ani, din Logreşi, dispărută de acasă a fost găsită în viaţă în mai puţin de 30 de minute de la sesizare. Potrivit poliţiştilor, tatăl copilei a fost cel care a tras alarma, spunând oamenilor legii că fiica sa minoră, în vârstă de 10 ani, a plecat de la locuinţa sa şi nu a mai revenit. „Imediat de la sesizare, au fost alertaţi poliţiştii din cadrul posturilor de poliţie învecinate, acestora fiindu-le transmise date despre semnalmentele şi obiecte de vestimentaţie pe care minora le purta”, a declarat Daniel Ionuţ Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Minora a fost găsită la limita dintre localităţile Hurezani şi Licurici. Din cercetări a rezultat că minora nu a fost victimă a vreunei infracţiuni sau abuz pe perioada dispariţiei. Poliţiştii au încredinţat-o reprezentanţilor legali.

Articolul precedent
Articolul următor
Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente