spot_img
11.4 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăEvenimentHoţ de "carieră", prins în cătuşe

    Hoţ de „carieră”, prins în cătuşe

    A furat şase calculatoare dintr-o şcoală situată în comuna Drăguţeşti şi zece stupi ai unui localnic din aceeaşi localitate, şi în final a ajuns pe mâna poliţiei. Este cazul unui tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Dăneşti, care riscă să stea câţiva ani după gratii pentru infracţiunea de furt calificat de care este acuzat.

    Tânărul din comuna Dăneşti este acuzat că a dat mai multe spargeri prin comuna Drăguţeşti. Poliţiştii au stabilit că acesta este autorul a două furturi înregistrate pe raza comunei Drăguţeşti, dar şi al unor stupi ce aparţin unui localnic de pe raza localităţii amintite. Primul furt s-a săvârşit la şcoala din Cârbeşti, de unde a furat şase calculatoare. A continuat seria spargerilor la şcoala din Drăguţeşti de unde a furat şi alte bunuri electronice. Individul nu s-a oprit aici, ci cu ajutorul fratelui său a furat zece stupi ce aparţineau unui localnic din Drăguţeşti. Hoţiile sale nu au rămas însă necercetate de poliţiştii care au intrat pe firul anchetei. În cele din urmă, oamenii legii au dat de urma hoţului şi ieri l-au pus în cătuşe. „Poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Târgu-Jiu, în urma activităţilor specifice desfăşurate au identificat pe T.A., de 22 ani, din comuna Dăneşti, judeţul Gorj, care a sustras şase calculatoare, din incinta Şcolii Generale Cîrbeşti, din comuna Drăguţeşti. În baza probatoriului administrat, poliţiştii au stabilit că acesta este şi autorul furtului comis în cursul anului 2011 din incinta Şcolii Generale Drăguţeşti, respectiv mai multe bunuri electronice. Iar în luna iulie, împreună cu fratele său T.C., au sustras 10 stupi cu albine, proprietatea unui localnic din comuna Drăguţeşti, judeţul Gorj”, a declarat George Neagoe, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Procurorii urmează să se pronunţe asupra propunerii de arestare preventivă făcută de poliţişti.

    Te-ar mai putea interesa

    Amenințată de soț

    Băut la volan

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: