spot_img
22 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentI-au furat geanta și i-au cheltuit banii de pe card

    I-au furat geanta și i-au cheltuit banii de pe card

    O femeie a fost tâlhărită de doi tineri, pe o stradă din Târgu Jiu. Victima a depus plângere, tâlharii fiind prinși. Însă, înainte, au apucat să cheltuiască banii din geanta femeii și să folosească și cardul acesteia.

    „La data de 29 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați de reprezentanți ai Poliției Locale Târgu Jiu, despre faptul că la sediul unității s-a prezentat o femeie, care a sesizat faptul că doi tineri i-au sustras geanta personală.
    Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în seara zilei de 29 martie a.c., timp ce femeia de 51 de ani, din localitate, a intrat în scara blocului de domiciliu, două persoane necunoscute de sex bărbătesc, îmbrăcate cu articole de vestimentație de culori închise, i-ar fi smuls geanta personală, în care avea documente, carduri bancare și suma de aproximativ 400 de lei, după care s-au îndreptat într-o direcție necunoscută.
    În cauză fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată.
    În urma cercetărilor efectuate, polițiști din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Târgu Jiu, au identificat un tânăr de 18 ani, din Târgu Jiu și un altul de 19 ani, din orașul Petrila, județul Hunedoara, bănuiți de săvârșirea faptei, față de care s-a dispus efectuarea în continuare a urmării penale pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, fiind luată măsura preventivă a reținerii pe bază de ordonanță pe o perioadă de 24 ore, cei doi fiind introduși în arestul IPJ Gorj.
    Totodată, la data de 7 martie a.c., polițiști de investigaţii criminale au extins urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, întrucât cei doi ar fi retras de pe cardul bancar al victimei suma de 300 de lei.
    De asemenea, cei doi reținuți au fost prezentați de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, unui judecător al Tribunalului Gorj, care a dispus, față de aceștia, măsura arestării preventive pentru 20 de zile, pentru săvârșirea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și tâlhărie calificată, aceștia fiind reintroduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, a transmis IPJ Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: