spot_img
11.9 C
Târgu Jiu
duminică, mai 12, 2024
Altele
    AcasăEvenimentIeşean reţinut în Gorj pentru evaziune fiscală

    Ieşean reţinut în Gorj pentru evaziune fiscală

    Poliţiştii specializaţi în investigarea infracţiunilor economice din Gorj au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi au reţinut pentru 24 de ore un bărbat, de 31 de ani, din comuna Grajduri, judeţul Iaşi. Potrivit oamenilor legii, prejudiciul adus statului se ridică la peste 2 milioane de lei.

    Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că în perioada 2011 – 2015, cel în cauză ar fi întocmit în fals în numele unei societăţi comerciale din judeţul Iaşi, facturi fiscale ce ar fi atestat operaţiuni comerciale nereale, simulând livrări de deşeuri metalice către o altă societate comercială din municipiul Târgu-Jiu. Prejudiciul cauzat bugetului general consolidat al statului este de aproximativ 2.500.000 de lei. Suspectul a fost introdus în Centru de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, urmând să fie prezentat procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj cu propuneri legale.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: