spot_img
Altele
    AcasăEvenimentInfirmieră, acuzată de furt

    Infirmieră, acuzată de furt

    Este infirmieră la spital, dar în timpul liber lucra pe post de menajeră la oamenii cu bani. Nu i-a fost de ajuns şi a profitat din plin de încrederea care i-a fost acordată de proprietarii imobilelor în care era chemată să facă menajul. Aşa că, infirmiera a furat în repetate rânduri bani şi bijuterii, din casa în care era plătită să facă menajul. Aventura ei s-a terminat în arestul Poliţiei, fiind acuzată de furt calificat.

    Delia în vârstă de 40 de ani, este infirmieră la Secţia Balneologie a Unităţii de Primiri Urgenţe Târgu-Jiu şi, în timpul liber lucra pe post de menajeră la o familie din Târgu-Jiu. Oamenii de bună credinţă i-au lăsat casa pe mână, fără să se gândească la faptul că menajera ar fi putut să fure. Însă, încrederea acordată a fost ştirbită când au observat că din casă încep să dispară bijuterii şi bani. Timp de câteva luni, menajera a reuşit să fure bani şi bijuterii în valoare de peste 20.000 de lei, din casa în care trebuia să facă menajul. Oamenii legii au hotărât s-o reţină pentru 24 de ore, pentru furt calificat. Ieri, menajera a fost adusă în faţa procurorilor pentru audieri. „Din probatoriul administrat s-a stabilit că menajera a profitat de încrederea acordată de către proprietarii imobilului unde aceasta efectua menajul şi, în repetate rânduri, folosindu-se de o cheie potrivită a pătruns în imobil, de unde a sustras diferite sume de bani şi bijuterii, ajungând la un prejudiciu estimat la circa 20.000 de lei”, a declarat Laurenţiu Grecu, procuror Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.

    Cu chei potrivite intra în casă în lipsa proprietarilor

    Cercetările poliţiştilor au scos în relief faptul că, menajera, de meserie infirmieră la spital, a valorificat banii şi bijuteriile pe raza municipiului Târgu-Jiu: „Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi de către o târgujiancă despre faptul că femeia pe care o avea angajată ca menajeră, N.D., de 41 ani, din municipiul Târgu-Jiu, i-a sustras din locuinţă suma de 200 de euro şi mai multe bijuterii din aur, prejudiciul fiind estimat la suma de 20.000 lei. Din investigaţiile efectuate până în prezent, poliţiştii au stabilit că suspecta, în perioada decembrie 2011-martie 2012, folosindu-se de o cheie potrivită, a pătruns fără drept în locuinţa părţii vătămate, iar de aici a sustras bani şi bijuterii pe care ulterior le-a valorificat pe raza municipiului Târgu-Jiu”, a declarat Daniel Ionuţ Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. La spital o altă situaţie. Conducerea unităţii spitaliceşti a aflat că una dintre angajate a ajuns pe mâinile Poliţiei, acuzată de furt calificat şi spune că va lua măsuri, în funcţie de rezultatul anchetei penale. „Este angajata spitalului din anul 1995 la Secţia Balneologie, dar la locul de muncă nu are nici o abatere. Vom lua măsurile care se impun după ce vom afla rezultatul anchetei penale care se derulează”, a declarat Narcis Mărgineanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Târgu-Jiu. Dacă magistraţii vor decide s-o aresteze pentru următoarele 29 de zile, menajera riscă să nu fie de sărbătorile pascale alături de familie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: