spot_img
14.5 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 15, 2024
Altele
    AcasăEvenimentLovit pe trecerea de pietoni

    Lovit pe trecerea de pietoni

    Un minor de 11 ani a fost dus la spital, după ce a fost lovit de o maşină chiar pe trecerea de pietoni. Evenimentul s-a produs pe strada Hidrocentralei din municipiu.

    În urma impactului, copilul a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă. „La data de 21 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat, participant la traficul rutier, despre faptul ca pe strada Hidrocentralei, din localitate, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime. Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit faptul că un tânăr, de 21 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Hidrocentralei, a acroşat un minor, de 11 ani, din localitate, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc permis şi marcat corespunzător. În urma impactului pietonul a suferit leziuni şi a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a declarat Lucian Stroe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: