spot_img
5.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEvenimentLucrări ilegale lângă Parcul de la Coloană

    Lucrări ilegale lângă Parcul de la Coloană

    Constructorul ce are în plan sa ridice un complex de locuințe în curtea fostei fabricii de confecții, amendat de Poliția Locală Târgu Jiu. În urma unor controale efectuate pe șantier, oficialii au transmis că în zona s-a acționat fără avizele necesare.

    „În urma verificărilor efectuate pe terenul fostei fabrici de confecții din municipiul Târgu Jiu, polițiștii locali din cadrul Biroului Protecție Mediu, Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au constatat că au fost executate atât lucrări de desființare, cât și lucrări de construire, fără a fi obținute autorizațiile prevăzute de lege.
    În acest sens, în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 Republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, au fost sesizate organele de cercetare penală, întrucât lucrările neautorizate au fost executate în zona construită protejată a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”.
    De asemenea, a fost aplicată sancțiune contravențională în valoare de 5000 lei, pentru amplasarea de mijloace de publicitate, fără a deține aviz temporar de publicitate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 185/2013 Republicată, privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate, precum și ale H.C.L. nr. 682/2021 pentru aprobarea Regulamentului local privind avizarea și autorizarea mijloacelor de publicitate pe raza municipiului Târgu Jiu”, a transmis Poliția Locală Târgu Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: