spot_img
Altele
    AcasăEveniment"Mafia permiselor", în conducerea IPJ Gorj

    „Mafia permiselor”, în conducerea IPJ Gorj

    Adjunctul şefului IPJ Gorj, Ion Frăţilescu, este implicat în dosarul mafiei permiselor. Cel puţin aşa susţin procurorii de la Parchetul General care au format un nou dosar penal, în care Frăţilescu este acuzat de corupţie, mai exact luare de mită. Adjunctul IPJ Gorj va fi cercetat acum de procurorii DNA. El a fost interceptat când discuta la telefon cu unul dintre verişorii lui, instructor auto arestat în acest dosar.

    Surprizele se țin lanț în acest dosar în care cel puțin 70 de persoane au obținut fraudulos permisele de conducere. Ancheta procurorilor de la Parchetul General a arătat că și adjunctul IPJ Gorj are legătură cu acest dosar instrumentat de cel puțin un an. Astfel, în referatul de trimitere în judecată a primelor persoane arestate preventiv, procurorul de caz și-a declinat competența față de Frățilescu pe care l-a descoperit în urma interceptărilor a doi instructori auto, rude ale adjunctului IPJ Gorj. ” Dispune disjungerea, formarea unui nou dosar şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie, în vederea continuării cercetărilor(…)cu privire la săvârşirea unor fapte de corupţie, respectiv luare de mită, săvârşite de către ofiţerii de poliţie Frăţilescu Ion şi Copiluş Emil”, se arată în referatul Parchetului General. Frățilescu nu a putut fi contactat pentru a exprima un punct de vedere și nici conducerea IPJ Gorj nu a avut vreo reacție, deocamdată, față de această situație. Cel mai probabil, o decizie privind soarta lui Frățilescu va fi luată de conducerea Inspectoratului General al Poliției Române, având în vedere funcția pe care o deține Frăţilescu.

    Vrea șef la CNP

    Ion Frățilescu a revenit ca adjunct la IPJ Gorj, după ce a fost înlocuit și și-a redobândit funcția în instanță. În ultimele zile s-a vorbit despre dorința lui Frățilescu de a ajunge la șefia Corpului Național al Polițiștilor Gorj. El și-a depus și candidatura pentru aceste alegeri care îi vor permite accesul în ATOP, o autoritate județeană de ordine publică. Fostul șef al acestei structuri, Daniel Crăciun a devenit incompatibil după pensionare și ieșirea din poliție. Potrivit unui document emis în octombrie de Corpul Național al Polițiștilor, „suspendarea ori încetarea raporturilor de serviciu cu Ministerul Afacerilor Interne reprezintă o incompatibilitate cu funcţiile din cadrul consiliilor teritoriale”. În aceste condiţii, interesele poliţiştilor gorjeni au fost luni la rând şi sunt încă reprezentate de un preşedinte incompatibil. Pe 13 decembrie vor avea loc alegeri pentru desemnarea preşedintelui Corpului Naţional al Poliţiştilor Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: