spot_img
20 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăEvenimentMagazine alimentare și carmangerii sancționate de DSV

    Magazine alimentare și carmangerii sancționate de DSV

    În cursul săptămânii trecute, inspectorii D.S.V.S.A. Gorj au efectuat inspecţii, controale tematice în mai multe localități din Gorj. Inspectorii au aplicat mai multe sancțiuni și au găsit numeroase nereguli.


    carne
    Inspectorii au verificat magazine și nu numai din localitățile: Târgu-Jiu, Bumbești-Jiu, Rovinari, Țicleni, Câlnic, Peștișani, Runcu, Motru, Cătunele, Bumbești-Pițic, Cărbunești, Albeni, Vladimir, Novaci, Baia-de-Fier, Bumbești-Pițic. Au fost efectuate, de asemenea, 18 prelevări de probe din produse alimentare de origine animală şi 19 probe din apă tehnologică pentru controlul microbiologic (Escherichia coli, enterococi, Salmonella, Listeria monocytogenes).

    Potrivit conducerii DSV Gorj, au fost efectuate și două recontroale (magazin alimentar şi restaurant în Târgu-Jiu) pentru verificarea modului de remediere a neconformităților constatate la un control anterior.

    Nereguli și sancțiuni

    În timpul controalelor organizate în această perioadă au fost constatate abateri de la respectarea legislaţiei sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, care au fost sancţionate prin aplicarea a 5 avertismente verbale conform O.G. nr. 2/2001 şi a unei sancţiuni contravenţionale, conform H.G. nr. 984/2005, cu modificările și completările ulterioare.

    „O amendă de 2.000 lei la un magazin alimentar din Peştişani pentru depozitare necorespunzătoare a produselor alimentare (sare de bucătărie şi băuturi răcoritoare aşezate direct pe paviment); două avertismente verbale la două carmangerii din Târgu-Jiu pentru necompletarea unor documente privind SNCU; trei avertismente verbale la 3 magazine alimentare (Rovinari, Peştişani, Runcu), pentru faptul că neechiparea spațiilor frigorifice cu termometre, nemonitorizarea temperaturilor de păstrare, inexistenţa la punctul de lucru a documentelor DDD şi nici a fişelor de aptitudini ale personalului”, a spus medicul Nicolae Călescu, șeful DSV Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: