spot_img
17.1 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 22, 2024
Altele
    AcasăEvenimentUPDATE Mașină prăbușită într-o prăpastie din munții Parâng

    UPDATE Mașină prăbușită într-o prăpastie din munții Parâng

    O mașină a căzut într-o prăpastie din zona Valea Galbenului din Munții Parâng.

    UPDATE

    Polițiștii Postului de Poliție Baia de Fier au fost sesizați telefonic, de un bărbat, despre faptul că tatăl său a fost găsit decedat în fondul forestier din comuna Baia de Fier.

    La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci și lucrători din cadrul Salvamont Gorj, stabilind că bărbatul de 62 de ani se afla într-o prăpastie situată pe Valea Galbenu din localitatea Baia de Fier, fără să prezinte semne vitale, lângă autoturismul răsturnat.

    Din verificări, polițiștii au stabilit că în autoturism s-ar mai fi aflat un tânăr de 25 de ani, din comuna Baia de Fier.

    Trupul bărbatului decedat a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

    Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului.

    Salvamontiștii au intervenit. „Acțiune în derulare a salvamontistilor din cadrul serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj pentru recuperarea unei persoane prabusita cu mașina intr-o prăpastie in valea Galbenului, masivul Parâng.
    Intervin salvamontiștii aflați în serviciul de tura operativa in baza centrala Salvamont din Târgu Jiu și cei din posturile Salvamont Baia de Fier și Polovragi“, a precizat Salvamont Gorj.

    Supraviețuitorul accidentului a spus că în căderea mașinii și-a pierdut telefonul și a mers cinci km pe jos pentru a putea cere ajutor. Potrivit acestuia, bărbatul care se afla cu el în mașină ar fi decedat, avea în jur de 60 de ani și era din Baia de Fier.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: