spot_img
17.9 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăEvenimentMinor tâlhărit pe o stradă din Târgu Jiu

    Minor tâlhărit pe o stradă din Târgu Jiu

    Creşte numărul infracţiunilor de tâlhărie. La sfârşitul săptămânii trecute un minor de 15 ani a fost deposedat de telefonul mobil, în plină stradă. Acesta era împreună cu verişorul său, cu doi ani mai mare, moment în care un necunoscut i-a smuls bunul din mână, sub pretextul că trebuie să sune pe cineva, după care a luat-o la fugă. Oamenii legii l-au identificat imediat pe făptuior în persoana unui tânăr de 20 de ani din comuna Drăguţeşti. Acesta a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, fiind ulterior prezentat magistraţilor cu ropuneri legale.

    Cei doi minori de 15 respectiv 17 ani se aflau împreună pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu, din Municipiul Târgu Jiu, când s-au trezit cu un necunoscut lângă ei. Acesta i-a smuls telefonul din mâna minorului de 15 ani, spunându-i că trebuie să sune urgent pe cineva. Băiatul a încercat să îşi recupereze bunul, însă fără rezultat. Tâlharul a luat-o la fugă, fără să se mai uite în spate. În acele momente, verişorul păgubitului a pus mâna pe telefon şi a sunat la 112. Un echipaj a ajunsimediat la faţa locului, reuşind în scurt timp să pună mâna pe făptuitor. Acesta este un tânăr de 20 de ani din Drăguţeşti. După ce şi-a petrecut 24 de ore în spatele gratiilor, tânărul a fost dus în faa magistraţilor care au decis să dispunămăsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

    ,,Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin apelul 112 de un tânăr de 17 ani, din comuna Negomir, despre faptul că, în timp ce se afla pe strada Ec. Teodoroiu, o persoană necunoscută i-a luat din mână telefonul mobil vărului său de 15 ani, din aceeași localitate, sub pretextul că are nevoie să dea un telefon, iar după aceea a fugit din zona respectivă. În urma activităților specifice pentru identificarea autorului, desfășurate de polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Târgu-Jiu, a fost identificat un tânăr de 20 de ani, din comuna Drăguțești, bănuit de săvârșirea faptei, față de care a fost dispusă efectuarea în continuare a urmării penale pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Prejudiciul a fost recuperat și restituit persoanei vătămate. În baza probatoriului administrat în dosar, față de tânăr s-a dispus măsura preventivă a reținerii pe o perioadă de 24 ore, fiind introdus în Centtrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propuneri legale. În cauză s-a întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie”, a precizat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    Amenințată de soț

    Băut la volan

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: