spot_img
22 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentMinori arestaţi pentru tâlhărie

    Minori arestaţi pentru tâlhărie

    Cei cinci tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 27 de ani, din Târgu-Jiu şi Licurici, acuzaţi de tâlhărie, au fost arestaţi. Cei trei minori dintre aceştia sunt arestaţi la domiciliu, iar ceilalţi doi se află în arest preventiv pentru 30 de zile după ce au tâlhărit o femeie şi doi copii.

    catuseTinerii au fost prezentaţi, vineri, procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propunere de arestare preventivă, după ce, săptămâna trecută, o femeie de 31 de ani a sunat la 112, fiindu-i furată geanta în care avea suma de 100 de lei, câteva carduri, dar şi actele personale. Ulterior, poliţiştii gorjeni i-au identificat imediat pe cei 5 făptuitori. În urma cercetărilor efectuate de oamenii legii, a reieşit faptul că cei cinci tineri aveau antecedente, ei nefiind la prima faptă de acest gen comisă. Ei au tâlhărit alţi 2 copii de 10, respectiv 15 ani, furându-le telefoanele mobile. Uimitoare este, însă, explicaţia tinerilor. Faptele au fost recunoscute, dar tinerii pun totul pe seama consumului excesiv de alcool. „Clientul meu care este inculpat în acest dosar împreună cu alte patru persoane au săvârşit trei fapte de tâlhărie pentru care sunt acuzaţi astăzi la Parchet. Există şi o propunere de arestare preventivă, o să vedem ce se poate face în momentul în care vom ajunge la Judecătorie. Recunosc faptele, le regretă, pe fondul consumului de alcool au săvârşit aceste fapte”, a declarat Elvis Belgiu, avocatul unuia dintre inculpaţi. Cei cinci tineri provin din familii defavorizate, cu care soarta nu a fost prea blândă, unii dintre aceştia renunţând chiar şi la şcoală.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: