AcasăEvenimentMotociclistul implicat în accidentul de la Câlnic, în comă!

Motociclistul implicat în accidentul de la Câlnic, în comă!

Un motociclist de 27 de ani, care locuia la Telești, a suferit răni grave, după ce s-a ciocnit, ieri seară, cu o maşină, iar apoi a fost proiectat într-un gard. Bărbatul a ajuns inițial la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, unde a fost stabilizat, iar puțin înainte de miezul nopții a fost transferat la Neurologie in cadrul SJU Craiova.

Primarul comunei Telești, Romulus Bâldea a menționat astăzi că pacientul este, potrivit familiei, în comă, toată comunitatea rugându-se pentru starea bolnavului care are acasă soția și doi copii mici.

Reamintim că, în seara de 21 martie 2025, polițiștii gorjeni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier între un autoturism și o motocicletă în satul Pieptani. Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, de 25 de ani, din Pieptani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67, din direcția localității Câlnic către Ciuperceni, ar fi efectuat virajul la stânga, pentru a pătrunde în curtea unui imobil, fiind acroșat de o motocicletă, condusă de un bărbat de 27 de ani, din Telești, care se angajase în depășire.

În urma coliziunii, motocicleta a fost proiectată într-un gard situat pe partea stângă a drumului, iar conducătorul acesteia a suferit leziuni, fiind transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente