spot_img
20.4 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăEvenimentMuncă la negru, la Rânca

    Muncă la negru, la Rânca

    Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfăşurat în săptămâna 08 – 12.12.2014 mai multe acţiuni de îndrumare, prevenţie şi control în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă. Astfel, în urma acestora, un angajator din Rânca a fost depistat prestând activitate cu un angajat la negru.

    Serviciul Control Relaţii de Muncă din cadrul ITM Gorj a efectuat 30 controale, din care 27 controale pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare. Un angajator care presta activitate cu o persoană fără forme legale de angajare a fost sancţionat pentru utilizarea muncii la negru în cuantum de 10.000 lei. Acesta desfăşura activitate în staţiunea montană Rânca. În total au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale la 12 angajatori, în valoare de 44.000 lei, principalele deficienţe constate fiind: neîncheierea, în forma scrisă, a contractului individual de muncă, anterior începerii activităţii, nerespectarea prevederilor legale referitoare la acordarea repausului săptămânal, nerespectarea prevederilor legale referitoare la transmiterea registrului general de evidenţă a salariaţilor, neîndeplinirea de către angajator a măsurilor dispuse de inspectorul de muncă, la termenele stabilite de acesta. Totodată, Compartimentul Securitate şi Sănătate în muncă a efectuat 36 controale pentru respectarea prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în care au fost depistate 11 neconformităţi. Au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale în valoare de 4.000 lei.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: