Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați, ieri, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident în zona Rânca.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că o femeie, de 28 de ani, din București, în timp ce conducea un ATV pe DN-67-ZTM Rânca-Novaci, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un arbore aflat pe partea dreaptă a drumului. În urma coliziunii a rezultat rănirea femeii, care a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

