spot_img
9.7 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăEvenimentPoliţiştii le-au pus gând rău şoferilor

    Poliţiştii le-au pus gând rău şoferilor

    Sute amenzi aplicate şoferilor certaţi cu legea, dar şi permise reţinute, arată bilanţul acţiunilor desfăşurate de oamenii legi în acest sfârşit de săptămână. Astfel, poliţiştii din cadrul I.P.J. Gorj au acţionat pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă civică a cetăţenilor precum şi pentru sancţionarea persoanelor care încalcă prevederile legale. De asemenea, poliţiştii rutieri au continuat acţiunile pe şoselele din judeţ, pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

    În acest context, în perioada 12-13 iulie, poliţiştii au acţionat pe linia depistării conducătorilor auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice şi prevenirii accidentelor rutiere provocate de această categorie de participanţi la trafic, şi a celor care încalcă regimul legal de viteză. Astfel, pe parcursul zilelor de sâmbătă, 12 iulie şi sâmbătă, 13 iulie, poliţiştii au constatat trei infracţiuni, iar ca urmare a abaterilor constatate, au aplicat 302 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 85.000 de lei. Dintre acestea, 15 sancţiuni au fost aplicate conform prevederilor Legii pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 32 conform prevederilor Legii, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, în timp ce 249 de sancţiuni au fost aplicate participanţilor la traficul rutier, care nu au respectat prevederile O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. De asemenea, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 15 permise de conducere şi au retras trei certificate de înmatriculare.

    La volan, având o concentraţie alcoolică peste limita legală

    În dimineaţa zilei de duminică, 13 iulie, la ora 08:20, poliţiştii rutieri din municipiul Târgu-Jiu au depistat în trafic un bărbat, de 57 ani, din Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe str. Hidrocentralei, deşi consumase băuturi alcoolice. Testat cu aparatul etilotest, conducătorul auto a prezentat o concentraţie de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a rămas fără permisul de conducere care i-a fost reţinut în vederea suspendării, fiind totodată cercetat de poliţiştii care au întocmit, pe numele său, dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

    Te-ar mai putea interesa

    Amenințată de soț

    Băut la volan

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: