spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăEvenimentPrinși cu produs petrolier furat

    Prinși cu produs petrolier furat

    Un echipaj de jandarmi din cadrul Detaşamentului Bărbăteşti, pe timpul executării unei misiuni de prevenire şi combatere a furturilor de produse petroliere din conducte, parcuri petroliere şi instalaţii aferente acestora, pe raza localităţii Bărbătești, a depistat două persoane aflate la furat de produs petrolier. A.M., de 45 ani, domiciliat în comuna Săulești, a sustras cantitatea de 12,5 litri produs petrolier, în recipienţi din material plastic aflați în portbagajul autoturismului marca Volswagen, proprietate personală, iar M.M.C., de 40 de ani, domiciliat în localitatea Târgu-Cărbunești, a sustras cantitatea de 41 litri produs petrolier, în recipienţi din material plastic, recipienți aflați în portbagajul autoturismului marca Tico, proprietate personală. Cei doi au fost depistați în timp ce au sustras din interiorul Stației Bărbătești produsul petrolier și l-au încărcat în autoturismele personale. Reprezentanţii unității păgubite au fost informaţi cu privire la fapta de sustragere și s-au deplasat la fața locului sprijinind verificările efectuate, urmând ca ulterior să calculeze şi să comunice valoarea prejudiciului. Au fost anunţaţi agenţii de poliţie din Turburea, care au efectuat cercetarea la faţa locului cu privire la fapta comisă, procedând la ridicarea de probe şi contraprobe. Produsul petrolier a fost ridicat de la persoanele în cauză şi predat pe bază de proces-verbal organelor de poliție. Persoanelor depistate le-au fost întocmite acte de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. La faţa locului, lucrătorii din cadrul compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale, au efectuat activităţile specifice de constatare, iar dosarul a fost înaintat organelor de poliţie din cadrul Secţiei Turburea, pentru continuarea cercetărilor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: