spot_img
11.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăEvenimentProxenetul din CEO, în arest la domiciliu

    Proxenetul din CEO, în arest la domiciliu

    Decizie incredibilă luată de judecătorii Tribunalului Gorj! Aceştia au dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv faţă de inculpaţii Aristică Bejinaru, fost lăcătuş mecanic la CEO, şi prietenul său, Casian Muja Bejat, cu arestul la domiciliu.

    Instanţa de judecată a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu, hotărârea putând fi atacată. În timp ce figura ca lăcătuş-mecanic la Cariera Roşiuţa, Bejinaru se ocupa şi cu activităţi de proxenetism. Bărbatul a cumpărat bunăvoinţa şefilor săi din CEO prin favoruri sexuale oferite de fetele pe care le avea în exploatare. Conform anchetatorilor, în acest dosar sunt implicate mai multe tinere aflate în continuarea studiilor, aşa încât a profitat la recrutarea acestora de un pretins sprijin promiţându-le că le ajută la promovarea unor testări sau examenul de bacalaureat ori acordarea anticipată de sprijin material care să creeze o stare de dependenţă sau chiar de supunere necondiţionată în faţa sa, cât şi a persoanelor de legătură. Anchetatorii au mai stabilit că Aristică Bejinaru ar fi obținut peste 15.000 de euro de pe urma tinerelor care erau puse să se prostitueze atât în Gorj, cât și în țări precum Germania, Austria sau Italia. Conform rechizitoriului, o parte din tinere au fost recrutate de la Colegiul Tehnic Motru, iar altele cu ajutorul reţelelor de socializare. Fostul lãcătuș de la Cariera Roșiuța este acuzat de proxenetism şi trafic de persoane.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: